marți, 5 aprilie 2011

Sănătate de primăvară

A venit primăvara şi odată cu aceasta „sănătatea verde“ ne face cu ochiul. Trebuie să ne bucurăm din plin de acest anotimp, dar în special de „roadele“ proaspete. A venit momentul să ne împrospătăm organismul. Acest anotimp al renaşterii ne oferă cele mai gustoase salate, cele mai delicioase legume…

Păpădia- numeroase utilizări pentru tratarea bolilor 

Păpădia se numără printre plantele pe care ar trebui să le tratăm cu o mai mare importanţă. Cu toate că este clasificată de mulţi ca fiind o simplă buruiană, păpădia are foarte multe utilizări şi poate ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte să o aruncaţi. Această plantă este o sursă importantă de potasiu, sodiu, calciu, fosfor şi fier. Frunzele conţin o cantitate mai mare de vitamina A decât morcovii, de asemenea vitaminele B, C şi D. Păpădia are efect de diuretic natural, iar când este corect procesată este cel mai bun laxativ. De asemenea, poate fi folosită cu succes în tratarea diverselor boli ale ficatului. Această plantă este utilizată şi în cazurile de anemie şi hepatita şi poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale. Păpădia poate, de asemenea, atenua durerile reumatismale şi artrita.

Păpădia- un „verde“ necesar în salatele de primăvară

Dacă în grădina dumneavoastră aveţi foarte multe păpădii, nu omiteţi să le folosiţi ori de câte ori vă pregătiţi o salată. Aveţi grijă, însă, să culegeţi frunzele dimineaţa devreme, înainte ca floarea să se deschidă. Aceasta pentru că după înflorire, frunzele pot fi foarte amare.
Iată cum se prepară salata:
- se spală cât mai multe frunze verzi de păpădie, se adaugă salată verde, ceapă, oţet de mere, miere şi ulei de măsline.

Cura cu ceai de păpădie

Ceaiul de păpădie este un foarte bun remediu pentru persoanele care sunt predispuse să formeze pietre la vezica biliară. Ceaiul se prepară din frunze şi rădăcini uscate şi tăiate foarte mărunt. Într-o ceaşcă de apă (200 ml) se pun două linguriţe din acest amestec şi se lasă să clocotească de 4-5 ori. Se acoperă vasul şi ceaiul trebuie să se limpezească timp de 15 minute.
Se consumă două căni de ceai zilnic, dimineaţa şi seara. Fiind un foarte bun diuretic, păpădia combate retenţia fluidelor şi are efecte excelente în cistită, nefrită şi hepatite. De asemenea, ceaiul din rădăcina plantei previne anemia şi tensiunea oscilantă. Frunzele tinere de păpădie conţin mult bor şi ocupă locul doi, după varză, în ierarhia vegetalelor care conservă ţesutul osos, prevenind osteoporoza.

Păpădia şi pietrele la rinichi

Cercetările efectuate în timp au arătat că păpădia are efect curativ şi în cazul pietrelor la rinichi. Calculii renali care îi înspăimântă pe bolnavi din cauza durerilor declanşate pot fi calmate prin infuzia de păpădie. În cazul unor calculi renali de mici dimensiuni, la recomandarea specialiştilor, fitoterapeuţi şi medici, se bea ceai de păpădie, zilnic, până le eliminarea pietrei.

Păpădia- o sursă de lecitină

Nu în ultimul rând, păpădia constituie o sursă valoroasă de lecitină. Combinată cu urzici, grâu încolţit, nuci măcinate, seminţe de in, mac, sub forma unei supe, păpădia este benefică pentru creier în boala Alzheimer. (informatii culese de pe internet si din cartulici)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu